Reperul
Administratie Galati

Galațiul a primit trofeul pentru transport public sustenabil

Municipiul Galați a primit, joi seara, trofeul pentru transport public sustenabil, acordat de Asociația Municipiilor din România în cadrul evenimentului „Forumul Orașelor Verzi”, organizat la Brașov în perioada 5-7 septembrie 2023.

„Este un premiu pentru orașul nostru, pentru toate acțiunile noastre ce se înscriu în linia unui transport public modern și prietenos cu mediul. Am spus din prima clipă stop achiziției de autobuze second-hand și astfel am cumpărat peste 105 mijloace de transport noi și moderne. Mai mult, vom cumpăra alte 62 de autobuze, tramvaie și microbuze cu finanțare prin PNRR. Continuăm pentru un transport modern și un oraș verde”, a spus Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.

Primăria municipiului Galați a realizat, în ultimii ani, investiții consistente pentru modernizarea flotei de mijloace de transport în comun și a infrastructurii de transport, ceea ce a condus la creșterea calității serviciilor oferite gălățenilor. S-au achiziționat troleibuze noi și moderne, primele autobuze hibrid, dar și primele tramvaie noi după 40 de ani. În total, este vorba despre 105 mijloace noi și moderne.

Totodată, a fost modernizată infrastructura de transport, respectiv calea de rulare și a rețeaua de contact pentru mijloacele de transport în comun.

În continuare, Primăria municipiului Galați a identificat o soluție eficientă de mobilitate full green și este în procedură de achiziție, cu finanțare prin PNRR, pentru 42 de autobuze electrice, 10 tramvaie noi și 10 microbuze electrice. Asociația Municipiilor din România a acordat „Premiile Orașelor Verzi 2023” în cadrul evenimentului „Forumul Orașelor Verzi”.

Postări asemănătoare

Au început lucrările la Ambulatoriul Spitalului Județean Galați

Maria Vlad Romaniţă

Regulamentul pentru gospodărirea orașului, transmis asociațiilor de proprietari

Reperul

1,5 milioane de euro pentru modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Județean Galați

Reperul