Moment istoric! PRIMA GREVĂ din Ministerul Afacerilor Interne!
Astăzi, 04.11.2024, în intervalul orar 12:00-14:00, angajații Arhivelor Naționale ale României funcționari publici, membrii ai Sindicatului Europol (afiliat BNS), din toate structurile județene și din municipiul București s-au aflat în grevă de avertisment, întrucât au eșuat toate activitățile de negociere cu factorii decizionali pentru eliminarea discriminării salariale dintre structurile județene și aparatul central al instituției.
La Serviciul Județean al Arhivelor Naționale din Brăila lucrează 10 persoane, deși ar trebui să fie măcar 16 angajați. Pe lângă faptul că au salarii cu 40-50 la suta mai mici decât colegii lor din București, angajații serviciului se plâng că lucrează în condiții foarte grele, iar unii angajați s-au și îmbolnăvit de-a lungul vremii.
„De-a lungul vremii, acele microorganisme care au apărut din cauza infiltrațiilor și a altor condiții grele de muncă ne-au pus sănătatea în pericol. Noi aveam aceleași atribuții față de colegii de la structura centrală a Arhivelor Naționale, dar aici, în teritoriu, salariile sunt mult mai mici”, a spus Cristian Filip, arhivist, consilier superior.
Serviciul din Brăila al Arhivelor Naționale nu are personalitate juridică și din această cauză alocarea banilor pentru reparații și dotări nu se face ușor.
„Din păcate, funcționarii publici și personalul contractual din serviciile Arhivelor Naționale ale României au încercat să elimine inechitatea salarială la care sunt supuși față de colegii lor din aparatul central. Diferența este foarte mare, între 40 și 50 la sută. Noi am rămas singura instituție în care salarizarea se face pe două grile. Nu mai spun despre condiții… În instituție am lucrat în niște condiții inumane, am reușit să punem măcar termopane și s-a mai redus problema, dar în continuare avem zone cu infiltrații, gardul este și el stricat, sunt multe probleme”, a spus Giani Oltianu, șef Serviciu Arhivele Naționale Brăila.
La Brăila, la Arhivele Statului, salariile variază între 3000-4000 de lei, în funcție de vechime.