Reperul
Alegeri Politic

I. Bîrsan (PMP Galați): ”Voi fi alături de orice parlamentar gălățean care va promova ceva pentru dezvoltarea regiunii”

Colaborarea, indiferent de culoarea politică, pare să fie soluția pentru crearea unor legi și proiecte utile, în special pentru regiunea din care face parte și Galațiul. Prezent în cadrul emisiunii Reperul TV, prof. univ. dr. Iulian Bîrsan, candidatul Partidului Mișcarea Populară, la funcția de senator, a declarat că în cazul în care va primi votul gălățenilor și va ajunge parlamentar nu va ezita să colaboreze cu alt senator pentru a contribui dezvoltarea regiunii.

”Voi fi alături de orice parlamentar gălățean care va promova ceva pentru dezvoltarea regiunii. Voi semna alături de el fără nicio problemă. Trebuie să identificăm niște probleme care sunt specifice gălățenilor și nu numai gălățenilor și să milităm să le implementăm. Implementarea unei legi este de durată. Cunosc activitatea de parlamentar. Dacă esti activ se poate obține sprijin și din alte părți. Ce aș dori eu pentru Galați? Să se se dezvolte infrastructura pentru că noi avem două frontiere: una este pe malul Prutului și una este E85. (…) Eu i-am prezentat și unui contracandidat de-al meu niște soluții. Rămâne de văzut dacă voi ajunge senator și atunci voi promova aceste soluții”, a declarat prof. univ. dr. Iulian Bîrsan, candidatul PMP pentru Senatul României.

În încheiere, profesorul Bîrsan le-a explicat gălățenilor de ce merită să fie votat.

”Merit să fiu votat pentru că voi face un alt fel de politică și pentru că voi fi mereu alături de gălățeni și nu voi face niciodată business cu statul. În momentul când fac o activitate, rămân numai cu activitatea aceea”, a mai adăugat prof. univ. Iulian Bîrsan, candidatul PMP la funcția de senator, la alegerile parlamentare de pe 6 decembrie.    

Postări asemănătoare

Vasile Varga, deputat PNL: ” Ludovic Orban la Palatul Victoria și Klaus Iohannis la Cotroceni sunt garanția căii spre normalitate”

Reperul

Adrian Tabarac a renunțat la funcția de consilier local

Reperul

Cum vom vota primarul in 2020?

Sorin Rugină