Reperul
Administratie Galati

I.Pucheanu: ”Eu cred că relația Transurb-Primărie a fost neserioasă de la început”

O nouă grevă la societatea de transport public, S.C. Transurb S.A., s-a lăsat cu demisia directorului general, Dorian Dumitru. Deranjat de comunicarea pe care șeful Transurb a avut-o cu angajații companiei și de alte câteva decizii “neinspirate”, printre care majorarea salarială a managerului  cu 4500 lei, Pucheanu a acceptat demisia depusă de Dorian Dumitru. Mai mult, primarul Galațiului a declarat în cadrul emisiunii ”Interviurile Reperul TV” că Dorian Dumitru nu a fost un manager chibzuit.

”Cu dumnealui, când a intrat în postura asta de director, am avut o înțelegere de diminuare a salariului. Ulterior, în consiliul de administrație s-a stabilit că nu a avut nimic față de ceea ce au avut ceilalți directori sau omologi de-ai dansului. Cred că din punctul de vedere al PR-ului a fost o mișcare foarte proastă (…). Nu poți să ieși mereu în presă și să spui că nu mai ai bani de salarii pentru luna decembrie, în condițiile în care Primăria îți acoperă toate datoriile; oamenii aceia nu au avut nicio zi de întârziere la salariu, cel puțin în mandatul meu”, a declarat Pucheanu .

Primarul a mai subliniat, în cadrul aceleiași emisiuni, că o parte foarte mare din bugetul Primariei se duce, anual, către societatea de transport public local, S.C.Transurb S.A.

”Eu cred că relația Transurb-Primărie a fost neserioasă de la început, incă de când a apărut această companie. Cred că Primăria, de-a lungul vremii, a comandat mai mult decât putea achita, ca prestații, iar la sfârșitul anului se cumpărau chestii care nu ar fi trebuit să se regăsească acolo. Totul legal. Eu am comandat în momentul de față un audit pe preț. S-au mai făcut, doar că de fiecare dată cu anumite influențe. A fost corectă și relația aceea. Primăria a încercat de-a lungul vremii să impună un tarif în speranța că cei de la Transurb, ușor, ușor, prin măsurile pe care le iau, se vor alinia tarifului. Eu vreau să o iau invers. Hai să vedem cât e un preț real, ce prestație ne permitem, financiar vorbind, împărțim prețul la suma pe care Primăria și-o poate permite. La ora actuală, 30% din bugetul Primăriei se duce la Transurb. Noi dacă am fi reușit ca 30% să-i ducem în zona investițiilor, erau istorie și Clujul și Oradea și Brașovul și toate celelalte orașe pe care le luăm ca reper”, a mai adăugat Ionuț Pucheanu la Reperul TV.

Postări asemănătoare

Dacă nu ați putut veni la Primărie să cereți subvenția pentru centrală, vine Primăria la voi

Reperul

Liberalii brăileni îi cer demisia directoarei de la Piețe

Reperul

Proiect unic de sterilizare în Galați

Reperul