Reperul
Administratie Galati

Încă 10 tramvaie noi pentru Galați

Primăria municipiului Galați informează că a lansat în licitație contractul de achiziție a 10 tramvaie noi, cu o lungime de 18 metri. Valoarea totală estimată a contractului de achiziție publică este de 98.454.000 lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri câștigate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Ofertele sunt așteptate până pe 26 iunie 2023, iar termenul de livrare este de 22 de luni de la semnarea contractului.

„Întotdeauna am susținut numai achiziția de mijloace noi și nepoluante, pentru un transport public modern și prietenos cu mediul. Am adus la Galați până acum peste 100 de astfel de mijloace de transport și ne dorim înnoirea pe viitor a întregului parc auto,” spune Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.

Acest contract face obiectul proiectului „Achiziția a 10 tramvaie de 18 metri și două microbuze nepoluante”, cu finanțare europeană prin PNRR, câștigat de Primăria municipiului Galați în parteneriat cu Primăria comunei Vânători, proiect cu o valoare totală de 100.915.350 lei fără TVA. Primăria municipiului Galați a achiziționat în ultimii ani 105 mijloace de transport noi și nepoluante – 17 troleibuze, 20 de autobuze hibrid, primele astfel de mijloace din istoria orașului, 20 de minibuze, 40 de autobuze Euro 6 și primele 8 tramvaie noi din ultimii 30 de ani.

Postări asemănătoare

Adio tramvaie noi!

Maria Vlad Romaniţă

Municipiul Galați a fost selectat în proiectul „100 Intelligent Cities Challenge”

Reperul

Vezi aici CLIPUL DE PREZENTARE A GALAȚIULUI comandat de Primărie

Reperul