Reperul
Eveniment Galati

Încă 64 de infectări cu noul coronavirus

Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Prefecturii Galați, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Galați se prezintă astăzi, astfel: 2.507 persoane au fost confirmate pozitiv de la începutul pandemiei,1.792 pacienți s-au vindecat și 126 de persoane au decedat. La nivelul județului s-au efectuat 20 974 de teste.

Totodată, 218 persoane sunt  izolate la domiciliu și  587 se află în carantină. În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, structurile teritoriale M.A.I. din județul Galați, alături de reprezentanți ai A.N.P.C., A.N.S.V.A., ai Ministerului Sănătății și ai Ministerului Muncii, au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus.


Echipele mixte ale structurilor menționate au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și sanitară, precum și a prevederilor legale în vigoare. În urma controalelor au fost verificate 167 de societăți comerciale. Au fost aplicate 130 sancțiuni, cea mai mare parte dintre acestea referindu-se la nerespectarea măsurilor de protecție individuală, privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, sau la participarea persoanelor fizice la activități în spațiul public, pentru care au fost instituite restricții. Valoarea totală a sancțiunilor a fost de 39 870 de lei. 

Postări asemănătoare

Condamnat la închisoare și urmărit național, un focșănean a dat 21 de spargeri de locuințe în Galați înainte de a fi prins și încarcerat

Târgul de Iarnă, deschis de joi în Grădina Publică

Reperul

Începe Festivalul de datini și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou (VIDEO)

Reperul