* Tânărul a fost căutat inclusiv cu un câine de urmă și a fost prins după câteva ore *
O nouă evadare din sediul Poliției Galați. Un tânăr de 19 ani, din municipiul Galați, bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt, a evadat astăzi din sediul Poliției.
„La data de 05 aprilie a.c., în jurul orei 03.30, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Galați a surprins în flagrant un tânăr care sustrăgea bunuri dintr-un autoturism aflat într-o parcare din cartierul Micro 20. La vederea polițiștilor, acesta a fugit și, fiind urmărit, a fost prins în cartierul Micro 17, încătușat și condus la sediul poliției. Cu ocazia cercetărilor, s-a constatat că tânărul, de 19 ani, din municipiul Galați, ar mai fi comis, în aceeași noapte, trei furturi din autoturisme și un furt din anexa unei locuințe. La scurt timp după ce pe numele tânărului a fost emisă o ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, acesta a evadat din sediul poliției”, a comunicat IPJ Galați.
Imediat, polițiștii au făcut apel la populație să ajute la prinderea acestuia. De asemenea, oamenii legii au instituit filtre în oraș și au început să îl caute cu un câine de urmă.
Evadatul a fost depistat de un echipaj al Secției 1 Poliție, la intersecția străzilor Maior Iancu Fotea și Nicolae Bălcescu. La vederea polițiștilor, tânărul a încercat din nou să fugă, dar a fost prins, imobilizat și condus la sediul Poliției.
Ulterior, el a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru furt. Pentru evadare, el este, deocamdată, cercetat.
Aceasta este a doua evadare dintr-un sediu de Poliție din Galați anul acesta. În ianuarie, un bărbat anchetat pentru furturi comise în Austria a evadat pe fereastră din sediul IPJ Galați, după ce le-a spus polițiștilor că i s-a făcut rău și a cerut să meargă la baie. El a fost prins a doua zi în județul Brăila.
Citește și:
Evadat din sediul Poliției gălățene
UPDATE: Bărbatul evadat din sediul Poliției gălățene a fost dus în fața instanței
Dosar penal pentru neglijență în serviciu după evadarea din baia Poliției