Reperul
Eveniment Galati

Informații noi în cazul elevilor cercetați pentru pornografie infantilă

Patru liceeni de la două licee gălățene sunt cercetați în acest caz. O adolescentă, implicată și ea, are calitatea de victimă. Cei patru liceeni, care ar fi în clasa a X-a, doi la  Colegiul „Vasile Alecsandri” și doi la Colegiul „Costache Negri”, sunt cercetați în acest caz după ce, ieri, polițiștii de la BCCO i-au luat la audieri. Ancheta coordonată de procurorii DIICOT  ar viza o  suspiciune a  comiterii infracțiunii de pornografie infantilă. Se pare că adolescenta ar fi fost filmată /fotografiată în ipostaze sexuale și apoi pozele au fost distribuite.

„Ieri au venit câțiva reprezentanți ai Poliției și au solicitat să chemăm doi elevi, doi băieți, ai colegiului nostru, care au fost conduși pentru a da informații la DIICOT. În primul rând, așteptăm să vedem ce se va întâmpla în anchetă și să vedem dacă luăm și noi alte măsuri ca unitate de învățământ. Dar totul s-a petrecut în afara școlii, în afara orelor de curs. Nu are relevanță în acest caz dacă sunt elevi buni sau nu. Este vorba despre un comportament pe care l-au adoptat într-o anume situație din naivitate, din lipsă de informații, din tentații ale vârstei“, a precizat Andra Ionescu, directorul Colegiului „Costache Negri” din Galați.

Prioritatea cadrelor de didactice de la „Costache Negri” este legată de eleva implicată în acest caz, ca victimă.

„Ne-am preocupat de ceea ce se întâmplă cu fata, cu victima, pentru că este, cred eu, persoana cea mai importantă în această poveste. Ea trebuie protejată și cea care să aibă susținerea noastră, consiliere psihologică și tot ceea ce înseamnă acest lucru“, a mai precizat Andra Ionescu, directorul Colegiului „Costache Negri”, din Galați.

Alți doi liceeni din lotul de patru luați ieri la audieri sunt de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”.

„Cei doi băieți au fost invitați la DIICOT sau la Poliție și s-au dus acolo. Au fost anunțați și părinții. Nu ne-au mai creat probleme. Nu știu acum dacă vom lua alte măsuri la școală, dar totul s-a petrecut în afara școlii și a orelor de curs“, a explicat Romeo Zamfir, directorul  Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, din Galați,

„ Ancheta fiind în desfășurare de către organele de poliție nu putem să dăm mai multe declarații. Am fost anunțați de către conducerea instituțiilor de învățământ despre cele întâmplate. Vom vedea care este cursul anchetei, deocamdată nu putem face o anchetă noi“, a explicat Adrian Silivestru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Galați.

Până în acest moment, nici polițiștii BCCO și nici procurorii DIICOT nu au oferit nici un fel de informație oficială în acest caz, decât că „este o anchetă în curs ce vizează întreaga situație”.

Postări asemănătoare

Tichete de vacanță pentru salariații din firme private. Cum se decontează

Reperul

Tir răsturnat la Slobozia Conachi

Maria Vlad Romaniţă

Accident cu trei răniți în Galați

Maria Vlad Romaniţă
slot gacor https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/thai/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/demo/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/toto/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/scatter/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/maxwin/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/apk/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/thai/ slot gacor situs toto bento4d slot gacor situs toto slot gacor rtp live https://puskesmaskemangkon.purbalinggakab.go.id/-/gacor/ situs toto slot gacor situs toto situs toto https://faculdadediplomata.edu.br/-/ https://www.pilgrimagetour.in/-/
marketfather.org marketcerutu.org slot gacor situs toto situs togel situs toto prediksi hk
rimbatoto situs togel situs togel rimbatoto rimbatoto toto slot situs slot situs togel situs slot
bandar togel situs toto prediksi hk data macau toto slot cerutu4d live draw macau situs toto lattemelive.coffee sangkarbet cerutu4d
idikotasurabaya.org idikotamagelang.org idikotapekalongan.org idikotasalatiga.org idikotabanjarbaru.org idikotatarakan.org idikotametro.org idikotadumai.org idikotajayapura.org
toto macau data hk syair sydney slot gacor live draw sydney rtp slot
bento4d rtp live situs togel bento4d bento4d data pengeluaran hk
rtp slot gacor
sangkarbet sangkarbet sangkarbet sangkarbet sangkarbet syair sdy
rtp slot gacor
slot thailand prediksi hk rtp slot rtp slot rtp slot
pafikotasari.org pafikotamaritim.org paficandiborobudur.org pafikotaprabu.org pafikotaplmbg.org cerutubaik.org cerutugacor.org jmslot.org
rtp slot idikotamagelang.org idikotapekalongan.org idikotasalatiga.org idikotabanjarbaru.org idikotatarakan.org idikotametro.org idikotadumai.org idikotajayapura.org sangkarbet