Reperul
Economic

Institutul Național de Statistică: Din 452 de mii de șomeri câți a avut România în 2020, aproape jumătate terminaseră liceul

După nivelul de învățământ absolvit, ponderile cele mai mari în totalul șomerilor le dețineau cei care terminaseră liceul, reprezentând aproape jumătate din cei 452 de mii de șomeri din România, iar la polul opus avem șomerii cu facultate – 9,2% adică peste 41.500 de șomeri, potrivit Institutului Național de Statistică.

Numărul şomerilor din România era în anul 2020 de 452 mii persoane, în creştere cu 99 mii, comparativ cu anul precedent. Rata şomajului (proporţia şomerilor în populaţia activă) a înregistrat la nivelul ţării o valoare de 5,0% potrivit INS.Din repartizarea după nivelul de instruire absolvit ponderile cele mai mari în totalul şomerilor le deţineau şomerii cu pregătire liceală (44,9%), 21,8% erau absolvenţi ai învăţământului gimnazial, iar 16,3% şomerii absolvenţi ai şcolilor profesionale, complementare sau de ucenici. În totalul şomerilor, absolvenţii învăţământului universitar deţineau o pondere de 9,2%, iar dintre aceştia, femeile reprezentau 56,0%, ne arată INS.

Şomajul a afectat în măsură mai mare absolvenţii învăţământului de nivel scăzut aceștia fiind șomerii care au terminat școala primară, gimnazială și persoanele fără școală, iar absolvenții învățământului de nivel mediu adică șomerii care au terminat o postliceală de specialitate, liceul , o școală profesională, complementară sau de ucenici, pentru care rata şomajului a fost de 8,1%, respectiv 5,1%. Pentru şomerii cu studii superioare, rata şomajului era de 2,2%.

Cea mai ridicată rată a şomajului s-a înregistrat pentru şomerii cu nivel scăzut de educaţie din mediul urban (14,1%), iar cea mai mică (1,9%) pentru şomerii cu nivel superior de educaţie din mediul urban.Şomajul pe termen lung s-a manifestat pregnant în rândul celor care au absolvit doar nivelul educaţional primar sau fără şcoală absolvită (42,3%), al absolvenţilor de gimnaziu (34,4%) şi al absolvenţilor de şcoli postliceale (31,6%).

În anul 2020, se aflau în şomaj de 12 luni şi peste 31,0% dintre şomerii în vârstă de 45 ani și peste, 26,2% dintre persoanele din grupa de vârstă 35-44 ani, 29,7% dintre persoanele din grupa de vârstă 25-34 ani, şi 32,0% dintre persoanele în vârstă de 15-24 ani potrivit INS.

Postări asemănătoare

Preluare oficială | Sanjeev Gupta în vizită pe platforma siderurgică din Galați

Reperul

Casele judeţene de pensii, obligate să ia în calcul toate actele ce atestă contribuţia la pensie

Reperul

De mâine se dau subvenţii pentru afaceri noi. Vezi cum poți lua peste 30.000 de euro

Reperul