Reperul
Economic

Interzicerea cumulului pensie-salariu la stat se va adopta săptămâna viitoare

Întrebat despre sistemul de pensii și legătura cu Planul Național de Redresare și Reziliență, premierul Florin Cîțu a declarat că: „Sunt niște principii acolo. Cred că formularea corectă este cea cum că cheltuielile vor rămâne la nivelul similar al anului acesta, nu spune că vor fi înghețate, cuvântul este similar. În același timp, spunem că este o prioritate să creștem pensiile mici, nu spunem că celelalte nu vor crește. Un alt lucru pe care îl spunem este că da, nu vom avea creșteri ad hoc de pensii”.

Nu vom mai permite să vină cineva să spună că anul acesta creștem pensiile cu 70% că așa vrea el, fără niciun fel de analiză, studiu de sustenabilitate și așa mai departe”, a mai adăugat premierul.

„Acestea sunt niște principii la care lucrăm, dar ca să vă dau și calendarul, avem: aprobarea în guvern a proiectului de lege privind sistemul public de pensii în trimestrul 2 2022, aici este borna; adoptarea în Parlament a noii legi privind sistemul de pensii în trimestrul 4 2022; noua lege privind sistemul de pensii intră în vigoare în primul trimestru din anul 2023. Deci acestea sunt țintele de care ne vom ține și acum intrăm în dezbaterea proiectelor, veți vedea public, repet că procedura va fi foarte transparentă.

Interzicerea cumulului de pensii cu salariul la stat se va aproba. Se va aproba săptămâna viitoare”, a mai transmis Florin Cîțu.

Totodată, legat de sporurile din sistemul bugetar, premierul a anunțat că: „Acestea sunt în legea salarizării și le vom face… nu va fi nimic separat. Acolo vom avea o lege a salarizării care va reglementa această situație. Pe legea salarizării, să mă uit care este calendarul, nu cred că îl am pe borne”, a mai spus Florin Cîțu, uitându-se printre documente. Nu cred că îl am, am doar pensiile. Dar știți foarte bine, salariile în sistemul public au fost înghețate la nivelul lui decembrie 2020. Există un calendar care arată foarte clar că anvelopa întreagă a cheltuielilor cu salariile în sectorul bugetar rămâne constantă în perioada următoare. Orice mișcare se va face în interior, nu se va mări anvelopa cheltuielilor salariale”.

Postări asemănătoare

Guvernul acordă ajutoare de stat pentru Combinatul siderurgic

Maria Vlad Romaniţă

LIBERTY Steel Group numește un director executiv global pentru a conduce operațiunile din unitățile cu sectoare primare și cele de minierit

Reperul

De mâine se dau subvenţii pentru afaceri noi. Vezi cum poți lua peste 30.000 de euro

Reperul