Odată cu trecerea de la starea de urgență la starea de alertă, Jandarmeria Galați a continuat susținerea cu efective mărite a misiunilor desfășurate în spațiul public. Pe linia măsurilor de ordine publică au fost executate 247 misiuni pentru care au fost angrenați peste 570 jandarmi, aceștia răspunzând și la 15 apeluri prin 112 sau Dispeceratul Jandarmeriei. Totodată, în sprijinul efectivelor poliției au fost executate 146 misiuni, în acest sens fiind constituite echipaje mixte polițist-jandarm, cu precădere în mediul rural. Forțele de ordine ale Jandarmeriei Galați au avut în atenție prevenirea comiterii de fapte antisociale cât și limitarea răspândirii noului coronavirus, fiind aplicate 12 sancțiuni contravenționale în cuantum total de 4.200 lei, pentru refuz de legitimare, proferarea de injurii și expresii jignitoare, amenințarea cu acte de violență, nerespectarea măsurii izolării la domiciliu și nerespectarea măsurii de distanțare socială. De asemenea, a fost constatată o infracțiune de „zădărnicire a combaterii bolilor”, întrucât persoana, aflându-se în autoizolare, nu a fost găsită la domiciliu. Față de aceasta s-a dispus măsura introducerii într-un centru de carantină și suportarea tuturor cheltuielilor. 48 persoane care aveau aplicată măsura autoizolării au fost verificate la domiciliu, situație în care a fost constatată lipsa unei singure persoane, pe numele acesteia fiind întocmite actele de sesizare a organelor judiciare și, ulterior, introdusă într-un centru de carantină instituționalizat.
postarea anterioară
postarea următoare