Reperul
Alegeri Politic

Laura Georgescu este noua președintă a femeilor social democrate din Galați

Senatorul Laura Georgescu este noul lider al Organizației Femeilor Social Democrate din municipiul Galați. Noua președintă a declarat că se va ocupa de o și mai mare promovare a femeilor în cadrul Partidului Social Democrat și  că se va implica la nivelul organizației municipale pentru a obține rezultate bune.

”Sunt onorată de votul colegelor care mi-au acordat, cu încredere şi optimism, responsabilitatea ocupării funcţiei de preşedinte al Organizaţiei Municipale a Femeilor Social-Democrate Galaţi. În ultimii ani, femeile reprezintă un factor de stabilitate, entuziasm şi perseverenţă pe scena politică. De aceea, noua echipă a organizaţiei va susţine promovarea femeilor pe criterii de competenţă şi corectitudine şi va sprijini fiecare doamnă care doreşte să se implice în viaţa politică pentru că astfel pot demonstra dorinţa şi puterea lor de a mişca lucrurile spre bine. Femeile au fost întotdeauna dedicate oamenilor, societăţii şi valorilor sociale!”, a scris pe pagina sa de Facebook noul președinte al Organizației Femeilor Social Democrate din municipiul Galați, senatorul Laura Georgescu.

Postări asemănătoare

Referendumul a fost invalidat. Prezența la urne în județul Galați – 17,58%

Maria Vlad Romaniţă

Boboc către Dragomir: Ca primar, le duci toate, bune și rele, bărbătește. Tu vrei să le duci doar pe cele bune. Iar gândești îngust

Reperul

PSD Galați | Senatorul Nicolae Marin a demisionat din partid

Reperul