* Ștefan Baltă a fost numit recent președinte interimar al Organizației Municipale PNL Galați după demisia fostului președinte, Cristian Gîscă *
Președintele Organizației Județele PNL Galați, senatorul George Stângă, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că își dorește ca Ștefan Baltă, prorector la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, să devină primar al municipiului.
Ștefan Baltă a fost numit de curând președinte interimar al Organizației Municipale PNL Galați, după demisia din funcție a lui Cristian Gîscă. Acesta din urmă rămâne membru al echipei liberale, a spus George Stângă.
În ceea ce îl privește pe Baltă, el are misiunea de a organiza alegerile pentru ocuparea funcției de președinte „plin” al Municipalei PNL. Prezent și el la conferința de presă de miercuri, Baltă a spus că are mână liberă în alegerea componenților echipei sale.
Ștefan Baltă a fost întrebat de jurnaliști ce și-ar dori mai mult, să fie primarul Galațiului sau rectorul Universității „Dunărea de Jos”, însă a evitat un răspuns clar, preferând să dea unul „de politician”. El a spus doar că ar alege varianta care ar ajuta un număr cât mai mare de concetățeni, fără să nominalizeze însă care este acea variantă.
La conferința de presă de miercuri a fost prezent și deputatul Victor Paul Dobre.