Reperul
Administratie Galati

Lot nou de 20 de autobuze electrice pentru gălățeni

Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a semnat, joi, contractul pentru achiziția a 20 de autobuze electrice noi și a 12 stații de încărcare aferente, după ce au fost atrase fonduri prin PNRR. Valoarea contractului, semnat cu SOLARIS BUS & COACH, este de circa 60 de milioane de lei.

„Aducem la Galați doar autobuze noi și moderne. Mă bucur că, în decurs de circa o lună, am semnat contracte de achiziție pentru 50 de mijloace de transport noi: 20 de autobuze electrice de 10 metri, 10 tramvaie, iar acum pentru acest lot de 20 de autobuze electrice noi de 12 metri. Sunt mijloace de transport prietenoase cu mediul și cu toate dotările pentru a oferi cele mai bune condiții de călătorie”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu.

Cele 20 de autobuze, pentru care s-a semnat astăzi contractul, sunt marca Solaris, tip Urbino 12 Electric, au lungimea de 12 metri și o capacitate de 74 de călători. Mijloacele de transport sunt echipate cu un motor ZF CeTrax – Electric Central Drive trifazat, având o putere nominală maximă de 300 kW cu un cuplu nominal de până la 4500 Nm și cu un sistem de baterii cu o capacitate nominală de 280 kWh, asigurând o autonomie de 302 km (E-SORT 2). Climatizarea autobuzelor este asigurată printr-un sistem dotat cu pompă de căldură. Autobuzele vor fi echipate cu un sistem de monitorizare cu trei camere interioare și patru exterioare și vor fi dotate cu rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități. Va exista o secțiune pentru scaunul cu rotile, cu o centură de siguranță montată pe peretele lateral. Autobuzele au zero emisii de gaze de eșapament. În cadrul contractului sunt prevăzute 4 stații de încărcare rapidă și 8 stații de încărcare lentă.

Conform contractului, autobuzele vor fi livrate în termen de 16 luni, însă primul ar putea sosi în circa 12 luni.

Reamintim că Primăria municipiului Galați a atras în total prin PNRR fonduri pentru 62 de mijloace de transport noi și nepoluante, autobuze, tramvaie și microbuze, care vor ajunge la Galați în perioada următoare. Dintre acestea, menționăm contractul semnat la începutul acestei săptămâni pentru achiziția a 10 tramvaie noi și pe cel din luna decembrie a anului trecut pentru 20 de autobuze electrice noi cu lungimea de 10 metri. La acestea se adaugă contractul de astăzi pentru cele 20 de autobuze electrice de 12 metri lungime.

Pe străzile municipiului Galați circulă deja 105 mijloace noi de transport, achiziționate în ultimii ani. Este vorba despre primele 20 de autobuze hibrid, primele 8 tramvaie noi din ultimii 30 de ani, 17 troleibuze, 40 de autobuze și 20 de minibuze Euro 6.

 

Postări asemănătoare

1,5 milioane de euro pentru modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Județean Galați

Reperul

(VIDEO) Galațiul, atractiv pentru investiții

Reperul

Vom avea Parc Aventura la Gârboavele

Reperul