Reperul
Eveniment

Mai multe bilete de tratament balnear în 2022

Potrivit proiectului MMSS, se stabilește că pentru anul 2022 este asigurat un număr de maximum 60.420 de bilete de tratament balnear în unitățile deținute de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Astfel, numărul lor va crește cu aproape 500, față de 2021.

Locurile contractate se vor repartiza pe maximum 19 serii de prezentare, cu o durata a sejurului de 16 zile, iar prețul biletului de tratament balnear va include tariful pentru 12 zile de tratament, acestea fiind distribuite prin casele teritoriale de pensii.

Potrivit site-ului CNPP, persoanele care vor să se înscrie în vederea obţinerii unui bilet de tratament trebuie să depună la sediul casei teritoriale de pensii cererea tip (ce va fi disponibilă pe site-ul CNPP), urmând ca restul documentelor să fie ataşate la momentul eliberării biletului.

Documentele necesare sunt următoarele:
document de plată (după caz, talonul privind drepturile de pensie, în original sau copie care se va prezenta la momentul eliberării biletului);
declaraţie pe propria răspundere că nu realizează alte venituri din pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii, cu excepţia persoanei care depune talonul privind plata acestor drepturi care se va prezenta la momentul eliberării biletului;
biletul de trimitere – formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie, cu prezentarea actului original care se va prezenta la momentul eliberării biletului).

Postări asemănătoare

(VIDEO) Trei incendii de vegetație uscată au izbucnit în Galați

Maria Vlad Romaniţă

Migranți ascunși sub sub un autocar (VIDEO)

Maria Vlad Romaniţă

Pietre de chihlimbar ascunse în bagajul unui tânăr

Maria Vlad Romaniţă