Reperul
Eveniment Galati

Microbuz răsturnat de vânt

Planul Roșu de Intervenție a fost pus în practică de pompierii gălățeni în Zona localității Berheci. Prefectura Galați a anunțat că din cauza vântului extrem de puternic, un microbuz cu 17 persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile. La fața locului au fost direcționate echipaje ISU și de la poliția rutieră. Pasagerii s-au autoevacuat. O femeie acuza însă dureri. Victimele au fost preluate cu alt microbuz al firmei transportatoare.
Femeia care acuza dureri în piept a fost preluata de un Echipaj SAJ Galați.
„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați și a Postului de Poliție Priponești s-a stabilit faptul că un bărbat, cu vârsta de 40 de ani, cu dublă cetățenie, rămână și moldovenească, în timp ce conducea un microbuz care efectua o cursă de transport persoane de la București către Chișinău, când a ajuns pe DN 24, între localitățile Gara Berheci și Priponești, din județul Galați, ar fi pierdut controlul direcției de mers pe fondul unui carosabil acoperit cu zăpadă, precum și a vântului puternic, iar autovehiculul ar fi derapat, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Întrucât în microbuz se aflau 17 persoane, a fost activat planul roșu de intervenție, însă până la sosirea echipajelor de intervenție și salvare, toți cei care se aflau în autovehicul s-au autoevacuat. O singură persoană, o femeie de 55 de ani, care acuza dureri abdominale a fost preluată și transportată la spital.
Conducătorul auto deține permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ. Se circulă în prezent dirijat pe un singur sens de circulație, iar după finalizarea cercetării la fața locului, traficul rutier va fi reluat pe ambele sensuri de mers. Va fi întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă”, informează I.P.J. Galați.

Postări asemănătoare

Autorul crimei de la fostul oficiu poştal, arestat. Victima, omorâtă pentru câteva cabluri din cupru

Maria Vlad Romaniţă

Lista țărilor cu risc epidemiologic, actualizată

Reperul

Meniu de vară pentru animalele de la ZOO

Reperul