Un tânăr de 30 de ani, motociclist, a decedat duminică seară după ce motorul pe care se afla a fost acroșat de o mașină.
„Un autoturism, condus de o femeie, în vârstă de 34 de ani, din Galați, care se deplasa pe banda a doua de circulație, din direcția străzii Henri Coandă, către strada Nae Leonard, în momentul în care ar fi schimbat direcția de deplasare, din banda a doua, în prima bandă de circulație, ar fi acroșat o motocicletă condusă de un bărbat de 30 de ani, din Galați, care se deplasa pe banda întâi, în același sens. În urma impactului, motocicleta a fost proiectată într-un stâlp de pe marginea drumului și, din nefericire, conducătorul acesteia a decedat în scurt timp.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Ulterior, aceasta a fost condusă la spital, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a avut loc accidentul și luarea măsurilor legale”, informează IPJ Galați.