Municipiul Galați a fost premiat în cadrul concursului „Orașe Durabile”, care promovează inițiativele locale din România în domeniul dezvoltării durabile, un eveniment organizat de către Ambasada Franței.
Primăria municipiului Galați a participat cu un proiect important privind revitalizarea cartierului Micro 16, în urma implicării și a consultării gălățenilor care locuiesc aici.
„Astfel, proiectul răspunde așteptărilor și vizează, în principal, îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor din cartierul Micro 16 prin dezvoltarea și reabilitarea infrastructurii de transport și a rețelelor de utilități, prin reabilitarea/modernizarea infrastructurii stradale, precum și prin reconversia unui teren neutilizat în spațiu destinat petrecerii timpului liber și recreerii, care va dispune de zone de odihnă, zonă de fitness, spații verzi, dar și o zonă pentru animalele de companie.
Câștigătorii ediției 2024, Municipiul Galați, Județul Cluj și Sectorul 6 București au fost anunțați în cadrul unei ceremonii care a avut loc luni, 14 octombrie, la Reședința Franței, eveniment la care Primăria municipiului Galați a fost reprezentată de către city managerul Cezar Bichescu.
Ceremonia a avut loc în prezența Ambasadorului Franței în România, Nicolas Warnery, a membrilor juriului prezidat de Alexandru Aldea, președintele Senatului Universității Tehnice de Construcții București, precum și a numeroși parteneri din sectorul public și privat”, transmit reprezentanții Primăriei.
Concursul „Orașe Durabile” a fost organizat de Ambasada Franței în România, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Franceză din România (CCIFER), Institutul Francez din România şi Business France.