* Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero *
Un bărbat în vârstă de 61 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de două mașini, la interval de câteva secunde una de alta. Accidentul s-a petrecut DN 2B, în apropiere de localitatea brăileană Oprişeneşti. Din declarațiile șoferilor care l-au lovit, bărbatul mergea destul de nesigur pe picioare pe marginea drumului, pe sensul de mers spre Brăila. La un moment dat, un șofer gălățean în vârstă de 32 de ani l-a acroșat cu oglinda din partea dreaptă, bărbatul căzând în spatele mașinii sale, în genunchi, direct în fața unei autoutilitare al cărei șofer, tot gălățean, nu l-a mai putut evita. Dubă a trecut peste bărbatul prăbușit, provocându-i răni foarte grave, acesta decedând aproape imediat.
La locul accidentului s-au deplasat mai multe echipe din cadrul IPJ Brăila, care au demarat cercetările. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Trupul bărbatului a fost ridicat de Medicina Legală, pentru efectuarea autopsiei. Din primele cercetări se pare că bărbatul locuia în Oprişeneşti.