Rezultatul triajului epidemiologic realizat în unitățile de învățământ gălățene, la începutul celui de-al doilea semestru, arată, pentru prima oară, după mulți ani, că niciun elev nu are râie. În schimb, numărul elevilor cu păduchi a rămas același ca și la ultimul triaj realizat.
”După triajul epidemiologic, în școlile din județul Galați au fost depistați 111 elevi cu probleme de sănătate, din care 110 aveau pediculoză și unul angină. Nu s-a depistat, prima oară, după multă vreme, niciun caz de scabie. Numărul pediculozelor înregistrate acum este la același nivel ca și la celelalte triaje efectuate anterior”, a explicat Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al DSP Galați.
Spălarea mâinilor cu apă și săpun, dar și folosirea dezinfectanților sunt principalii factori care au făcut ca în județul Galați să nu existe niciun caz de râie.
”Faptul că în școli nu a fost găsit niciun caz de scabie dovedește că populația a început să respecte normele sanitare în ceea ce privește utilizarea apei și a săpunului, iar soluțiile dezinfectante pot să ajute la eradicarea scabiei. Dar, din păcate, subdimensionarea sau lipsa spațiilor locative, aglomerarea familiilor, în special în mediul rural, au făcut ca acolo să întâlnim cazuri mai multe de pediculoză”, a precizat dr. Valentin Boldea, medic de familie.
Aproape 32 000 de elevi au fost verificați la ultimul triaj epidemiologic.