Reperul
Eveniment Galati

O familie întreagă a decedat într-un accident rutier

Tragedia a avut loc azi dimineață, pe DE 581, între Berheci și Priponești. ,,Pompierii Secției Tecuci au fost solicitați să intervină la un accident rutier între un autoturism și o autoutilitară de 7,5 tone, din care au rezultat 3 victime inconștiente. S-au deplasat o autospecială și echipajul SMURD împreună cu un echipaj SAJ. Salvatorii au găsit la locul incidentului o familie formată din tineri părinți și un copil, acesta din urmă fiind scos de către participanții la trafic. Pompierii militari au acționat pentru descarcerarea femeii, care prezenta multiple traumatisme, precum și pe bărbat, care avea leziuni incompatibile cu viața. Mama copilului a fost transportată de ambulanța SAJ la Spitalul Municipal Tecuci, iar copilul a fost preluat de către ambulanța SMURD”,a precizat Dan Ionașcu, din cadrul ISU Galați. Toate victimele au decedat. ”La ora 05.45, pe  DE 581, în afara localității Priponești, un șofer de 28 de ani, din Drobeta Turnu Severin, care circula  dinspre Berheci către Priponești,  din motive necunoscute (posibil a adormit la volan )a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat in coliziune cu un autotren care circula regulamentar”, a precizat cms. șef Gabriela Costin, purt. de cuv. I.P.J. Galați.  Șoferul de 28 de ani a murit pe loc la fel si și copilul de 10 luni, dar la spitalul din Tecuci a murit și soția de 23 de ani. Polițiștii de la Rutieră fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut accidentul. 

Postări asemănătoare

Şofer prins conducând cu 212 km/h pe DN 25

Galați | Peste 150 de inventatori înscriși la Salonul UGAL INVENT

Reperul

Accident mortal pe Șoseaua de Centură

Maria Vlad Romaniţă