Reperul
Social

Parteneriat între Curtea de Apel Galați și Universitatea ”Dunărea de Jos”

Curtea de Apel Galați și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați au semnat, în data de 11 mai 2020, un acord de parteneriat, anunță biroul de informare al Curții de Apel Galați. Astfel, prin acest parteneriat, cele două entități  își propun dezvoltarea unor proiecte comune de cercetare, valorificarea potențialului de dezvoltare și inovare și susținerea aspirației către excelență în educație și cercetare prin asocierea cu parteneri internaționali renumiți.  Sunt implicate  direct în acest parteneriat Facultătea de Științe Juridice, Sociale și Politice și  Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică din cadrul Universității

Principalele proiecte pe care se axează, la acest moment, cooperarea dintre cele două instituții vizează:

– Aplicații de inteligență artificială (rețele neuronale) în domeniul procesării limbajului natural (natural language processing) – specializate pe limba română și alte limbi est-europene – care să clasifice și să extragă informațiile relevante (număr dosar, numele părții autoare, tipul de act procesual) din documentele instituției, cum sunt, de exemplu, cele depuse la registratura ori arhiva instanțelor; aceste date vor permite urcarea automată a documentelor în baza de date a instanțelor;

– Aplicații de inteligență artificială (rețele neuronale) în domeniul recunoașterii vocale (speech recognition) – specializate pe limba română și alte limbi est-europene – care să transcrie înregistrările audio existente, cum sunt, de exemplu, cele realizate în cadrul ședințelor de judecată ale instanțelor; aceste date vor permite redactarea ușoară de către grefieri a documentelor procesuale, cum sunt încheierile de ședință sau declarațiile martorilor;

– Folosirea centrului de calcul de înaltă performanță (high performance computing – https://hpc.ugal.ro ) al Universității, precum și cloud-urile Microsoft/Google/Amazon pentru antrenarea rețelelor neuronale și pentru alte aplicații care au nevoie de putere de calcul ridicată;

– Dezvoltarea roboților software UiPath și a altor aplicații realizate de către Curtea de Apel Galați;

– Selectarea jurisprudenței instanțelor din circumscripția Curții de Apel Galați și publicarea acesteia în volume periodice;

– Efectuare de stagii de practică în cadrul Curții de Apel Galați de către studenții Facultăţii de Științe Juridice, Sociale și Politice și de către studenții Facultății de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică din cadrul Universității;

– Valorificarea competențelor doctoranzilor și masteranzilor celor două facultăți.

Universitatea de stat gălățeană este reprezentată de domnul Rector prof.dr.ing. Lucian-Puiu Georgescu, iar principalii parteneri din cadrul Universității sunt Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice, prin domnul Decan conf.univ.dr. George-Cristian Schin și Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică, prin domnul Decan prof.dr.ing. Marian Barbu.

Parteneriatul de cercetare este deschis oricărei facultăți și structuri din cadrul Universității.

Păstrând principiile respectului reciproc, al confidențialității și al transparenței, cele două părți vor asigura accesul la studii sau alte materiale de informare, vor avea consultări bilaterale pentru implementarea acțiunilor comune și vor elabora planuri anuale, care vor cuprinde activități, grupuri de lucru, rezultate prevăzute și rezultate obținute.

Atât Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin cele două facultăți, cât și Curtea de Apel Galați au înțeles că societatea are nevoie de un mediu stimulativ pentru educație și cercetare și că împreună au un rol activ de adaptare și de contribuție directă la nevoile ei, fapt care servește, în cele din urmă, interesului public general.

Postări asemănătoare

Echipa de studenţi “Danube Pistons” participă pentru prima oară la competiția Kart Low Cost

Reperul

Poliţia Locală demarează joi planul Parcarea 2018

Maria Vlad Romaniţă

Câini morți de ger la padocul “Help Lăbuș”. Frigul a lăsat adăpostul aproape fără resurse