Reperul
Braila Eveniment

Penitenciarul din Brăila va fi relocat. Cum justifică Guvernul luarea acestei măsuri

Guvernul a aprobat, prin memorandum, relocarea în afara oraşelor a penitenciarelor din Brăila, Craiova, Târgu Jiu și Miercurea Ciuc.

Potrivit unui comunicat al Executivului, beneficiile relocării închisorilor în afara zonelor urbane prezintă numeroase aspecte pozitive din perspectiva sistemului administraţiei penitenciare, precum creşterea siguranţei publice şi îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie.

„În vederea realizării acestui demers, Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate acestora vor colabora cu autorităţile publice locale pentru a identifica cele mai bune decizii pentru procesul de relocare până la finele anului 2024.

Construirea unităţilor noi de detenţie se va face cu respectarea normelor obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, iar terenurile sau construcţiile rămase ulterior relocării unităţilor penitenciare vor putea prelua funcţiuni de utilitate publică, în beneficiul comunităţii locale şi în acord cu interesul public”, au precizat reprezentanții Guvernului.

Postări asemănătoare

Un bărbat din Galați a murit din cauza înțepăturii unui țânțar. Este primul deces de acest fel din țară

Maria Vlad Romaniţă

Tânăr de 19 ani decedat într-un accident rutier

Maria Vlad Romaniţă

Înșelăciune prin metoda ”Accidentul”

Maria Vlad Romaniţă