Reperul
Eveniment Galati

Percheziții în penitenciare

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –Serviciul Teritorial Galaţi – împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galaţi – Serviciul Antidrog și ai poliţiştilor de penitenciar din Galați, Brăila și București efectuează 22 de percheziții domiciliare pe raza județelor Galaţi, Brăila, Giurgiu şi Vrancea, inclusiv la trei unităţi de penitenciar, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.

”În cauză s-a reținut faptul că, la sfârșitul anului 2022, într-o unitate de penitenciar a fost creată o structură infracțională specializată în introducerea în spațiile de deținere a unor importante cantități de droguri de mare risc și substanțe cu efecte psihoactive, păstrate și distribuite, în schimbul unor importante sume de bani, persoanelor private de libertate. Drogurile de mare risc și substanțele cu efecte psihoactive au fost impregnate în foi de hârtie şi remise persoanelor private de libertate cu ocazia vizitelor efectuate de aparținători.

De asemenea, o parte importantă a drogurilor și/sau substanțelor cu efecte psihoactive introduse în mediul penitenciar a fost traficată către alte unități de deținere, prin intermediul persoanelor private de libertate care erau transferate în vederea soluționării diverselor afaceri judiciare pe care la aveau în fața diferitelor instanțe din țară. Audierile în cauză urmează a fi realizate la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi. Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. București.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, informează DIICOT.

Postări asemănătoare

CAMPIONATUL NAȚIONAL DE TENIS PENTRU SENIORI ȘI SUPERSENIORI, ÎN ETAPA SEMIFINALELOR

Reperul

Cresc accizele pentru ţigarete şi băuturi alcoolice de la 1 august

Reperul

Gălăţeni din Micro 19, prinşi cu instalaţii electrice clandestine

Maria Vlad Romaniţă