În cadrul acțiunii „Jupiter”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, pe 29 mai 2024, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, au pus în executare 8 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Galați.
Perchezițiile au fost efectuate într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări față de doi bărbați, de 58, respectiv 60 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigarete.
„Au fost ridicate și indisponibilizate 17.840 de țigarete, de diferite mărci, 8 săbii, 6 baionete, 3 pumnale, un cuțit cu mâner metalic, o lopată de infanterie, 3 teci cu baionete metalice, 6 sticle de alcool netimbrate, de proveniență din Republica Moldova, un telefon mobil și 6.940 de lei, respectiv 1.000 de euro”, au precizat reprezentanții Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați.
După audieri și administrarea materialului probator, bărbatul de 60 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul de joi, 30 mai, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați în vederea luării unei alte măsuri preventive.
Suportul de specialitate în acest caz a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea probării întregii activități infracționale a persoanelor cercetate pentru comiterea faptei mai sus menționate, prejudiciul fiind estimat, până în prezent, la 14.500 de lei.