Reperul
Eveniment Galati

Pieton accidentat mortal

Accident mortal pe DN 25, în interiorul localității Bucești, din comuna Ivești, județul Galați. Polițiștii de la Rutieră au stabilit că un bărbat, cu vârsta de 69 de ani, domiciliat în municipiul Tecuci, în timp ce conducea un autoturism pe DN 25, având direcția de deplasare dinspre municipiul Galați către Tecuci, când a ajuns în localitatea Bucești, ar fi surprins și accidentat mortal, un bărbat care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis.
La fața locului au intervenit de urgență și echipaje medicale de la ambulanță, însă bărbatul accidentat, a cărui identitate urmează a fi stabilită, nu a răspuns manevrele de resuscitare, fiind constatat, din păcate, decesul. La testarea cu aparatul etilotest a conducătorul auto rezultatul a fost negativ.
Polițiștii informează că traficul este blocat pe ambele sensuri de mers pentru efectuarea cercetării la fața locului, urmând ca în scurt timp să se reia circulația rutieră.
În cauză va fi întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, urmând ca în cursul cercetărilor să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest tragic eveniment rutier.

Postări asemănătoare

Motociclist accidentat grav

Maria Vlad Romaniţă

119- număr unic de telefon la nivel național pentru cazurile de abuz împotriva copiilor

Reperul

Scandalul diplomelor medicale false ar avea o protagonistă din Galați

Maria Vlad Romaniţă