Reperul
Alegeri Politic

PNL a finalizat lista candidaților pentru Camera Deputaților și Senat

Biroul Politic Național a validat lista de candidați pentru Camera Deputaților și Senat a PNL Galați și Brăila, pentru alegerile din 6 decembrie. La Camera Deputaților, la Galați, lista este deschisă de George Stângă și continuă cu Onuț Atanasiu, Alexandru Șerban, Andra Costache, Codruț Manoliu, Daniela Simona Vreme, Sorin Dănăilă, Georgia Mocanu, Mărioara Gătej, Iulian Iosif, Gina Brînzan, Mihaela Culeașcă și Maria Chiriac.

La Senat, actualul secretar de stat în Ministerul Agriculturii, George Scarlat este în fruntea listei. Îl urmează: Constantin Zamfir, Lenuța Lepădatu, Tudorel Costea, Emilia Niculescu și Luciana Lupu.

” Suntem o echipă de oameni profesioniști, tineri, pregătiți, cu experiență în administrația publică, dar și în mediul privat și ne dorim să folosim expertiza profesională exclusiv pentru bunăstarea gălățenilor. Funcţia implică responsabilitate și vom da tot ce e mai bun pentru Galaţi și gălăţeni!”, a declarat George Stângă, președintele PNL Galați.

Tot în cadrul Biroului Permanent Național al Partidului Național Liberal a fost validată și lista de candidați ai PNL Brăila. Astfel, candidații liberali pentru Camera Deputaților sunt: Alexandru Popa (1), în vârstă de 30 de ani, de profesie inginer agronom și consilier județean ales, Vasile Varga (2), 65 de ani, jurist și deputat, Antoneta Ioniță (3), 50 de ani, de profesie medic primar medicină generală și deputat, Marilena – Emilia Luntraru (4), 55 de ani, profesor și deputat, Alexandru Drogeanu(5), 53 de ani, subofițer de Poliție, Ionel Alexandru (6), 48 de ani, inspector SSM și Daniela Cadîr (7), 25 de ani, de profesie educator/învățător și manager de bancă.

Lista de candidați ai PNL Brăila pentru Senat este formată din Alexandru Bucălău(1), în vârstă de 34 de ani, de profesie notar public, consilier județean și președinte al Organizației PNL Ianca și Alexandru – Vlăduț Bașno (2), 33 de ani, medic stomatolog.

”În ceea ce privește acuzațiile lansate în spațiul public legate de așa-zise ”nereguli” ale procesului de vot din cadrul Biroului Politic Județean, PNL Brăila dezminte aceste declarații politice și atrage atenția că este vorba doar despre o dezinformare lansată pe fondul unei nemulțumiri personale legată de lista de candidați”, informează printr-un comunicat de presă, reprezentanții PNL Brăila.

Postări asemănătoare

Vasile Varga, deputat PNL: ” Ludovic Orban la Palatul Victoria și Klaus Iohannis la Cotroceni sunt garanția căii spre normalitate”

Reperul

Președintele organizației municipale PNL Brăila, Adrian Tabarac, a demisionat din funcție

Reperul

Înainte de PMP, Dorinel Munteanu a discutat cu PNL Galați

Reperul