* Polițiștii locali vor monitoriza școlile și magazinele din apropierea acestora, precum și frecvența elevilor la cursuri *
Poliția Locală din Galați anunță măsuri sporite de siguranță a elevilor în școli și în apropierea acestora în anul școlar 2018-2019. În primul rând, polițiștii locali vor continua să aibă în atenție potențialele cazuri de abandon școlar. „Conform prevederilor Legii nr. 1/2011, polițiștii locali împuterniciți de Primarul Municipiului pot aplica sancțiuni părinților sau reprezentanților legali ai căror copii nu urmează cursurile învățământului obligatoriu. Amenzile variază între 100 și 1.000 lei ori muncă echivalentă în folosul comunității, prestată de părinte sau de tutorele legal”, a anunțat Poliția Locală.
De la începutul noului an școlar, Poliția Locală demarează și Planul de măsuri „Siguranța în școli 2018-2019”. „Pentru anul de învățământ 2018-2019, Poliția Locală Galați va monitoriza un număr de zece școli, câte două pentru fiecare secție de ordine publică. Este vorba despre Școala Gimnazială nr. 28 și Colegiul Național „Vasile Alecsandri” – Secția nr. 1 Poliție Locală; Școala Gimnazială nr. 10 și Școala Gimnazială nr. 11 – Secția nr. 2 Poliție Locală; Școala Gimnazială nr. 5 și Școala Gimnazială nr. 43 – Secția nr. 3 Poliție Locală; precum și Colegiul Tehnic de Alimentație și Turism „Dumitru Moțoc” și Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” – Secția nr. 4 Poliție Locală, dar și Școala Gimnazială nr. 19 și Colegiul Tehnic „Radu Negru” – Secția nr. 5 Poliție Locală”, a explicat Poliția Locală.
Polițiștii locali vor monitoriza nu doar școlile, ci și unitățile de alimentație publică din apropierea acestora, iar operatorii economici care comercializează alcool și tutun în preajma unităților de învățământ vor fi aspru sancționați, a avertizat conducerea Poliției Locale.
Pe data de 10 septembrie, la deschiderea anului școlar 2018-2019, vor fi în stradă 13 patrule de ordine publică și patru patrule de la Serviciul de Siguranță Rutieră.