Reperul
Administratie Galati

Primăria Galați a atras fonduri europene în valoare de peste 92 milioane de lei

Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a prezentat, printr-un comunicat de presă, bilanțul investițiilor în anul care tocmai se încheie. În ceea ce privește atragerea fondurilor europene, în 2021, Primăria Galați a semnat contracte de finanțare din fonduri externe cu o valoare de peste 92 de milioane de lei. Se află însă în evaluare și alte proiecte, iar valoarea acestora depășește 197 milioane de lei. În ce privește proiectele ce se află deja în diverse faze de implementare, la sfârșitul acestui an sunt înregistrate investiții cu fonduri externe de aproximativ 730 de milioane de lei.

Potrivit informării transmise de Primăria Galați, printre cele mai importante investiții realizate în 2021 se numără finalizarea Plajei Dunărea, achiziționarea a 20 de autobuze hibrid și 8 tramvaie noi, modernizarea bulevardului Siderurgiștilor, construirea de săli de sport la Școala nr. 28 și la Colegiul ”Alexandru Ioan Cuza”, precum și investiții la Spitalul pentru Copii și Spitalul de Psihiatrie. Totodată au fost modernizate parcurile ”Parfumul Teilor” și ”Carol”.

„2021 a fost anul în care am reușit împreună să ducem la bun sfârșit proiecte de care Galațiul avea cu adevărat nevoie și pe care gălățenii le așteptau de multă vreme. Toate aceste lucruri au fost posibile cu sprijinul și încrederea gălățenilor” a declarat Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.

Postări asemănătoare

Fără autovehicule în weekend în Parcul Monument pe durata sezonului estival

Reperul

I.Pucheanu: ”În primul mandat, pariul meu a fost Calorgal, pentru 2020-2024 este Transurb”

Reperul

(GALERIE FOTO) S-au aprins luminițele de sărbători

Reperul