Reperul
Eveniment Galati

Produse foarte periculoase depozitate în condiții improprii

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au verificat o societate comercială din comuna Vlădești și au descoperit într-o magazie cantitatea de 2 kg de insecticid, produs clasificat ”foarte toxic”, deținută ilegal și 73 l produse de protecția plantelor, expirate, față de care administratorul societății nu luase măsura neutralizării printr-o firmă autorizată.

”Cu ocazia aceluiași control, polițiștii au găsit cantitatea de 35 000 kg azotat de amoniu, depozitat în condiții improprii. Ca urmare, administratorul societății este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de produse și substanțe toxice, neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase devenite deșeuri și nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și a produselor de protecția plantelor numai ambalate și în locuri protejate”, se arată într-un comunicat de presă, transmis de I.P.J. Galați.

Postări asemănătoare

Violatorul fetiței de 10 ani ieșise din închisoare în decembrie în baza Legii recursului compensatoriu

Maria Vlad Romaniţă

Două case din Galați au luat foc de la un coș de fum defect

Maria Vlad Romaniţă

Focar de coronavirus la un alt cămin de bătrâni

Maria Vlad Romaniţă