Reperul
Administratie Galati

Program non-stop pentru sesizări la APĂ CANAL

APA CANAL S.A. Galați are în derulare în municipiu lucrări de mare anvergură, majoritatea pe conducte magistrale de alimentare cu apă potabilă (Dn1000mm, Dn800mm), dar și pe conducte de distribuție din cartiere (cu diametre cuprinse între 400mm-100mm), ceea ce necesită efectuarea unor manevre specifice în rețea, în unele cazuri cu schimbarea sensului de curgere a apei.

Pe lângă acestea, modificarea (creșterea) regimului de presiune în zona Traian Nord, la solicitarea clienților din zona respectivă, aflată in continuă dezvoltare, precum și creșterea considerabilă a consumului de apă în cartierele Barboși, Filești, Traian Nord din ultimele săptămâni (cu peste 30%), pe fondul utilizării apei în activități agricole și/sau la udarea spatiilor verzi, generează creșterea vitezei de circulație a apei în conducte, ceea ce poate conduce la creșterea turbidității apei. Funcționarea sistemului de alimentare cu apă potabilă este permanent monitorizată în sistemul SCADA Regional, în ceea ce privește parametrii de debit și presiune.

Pe această cale, reiterăm solicitarea adresată cetăţenilor ca orice aspect neconform sesizat, din punct de vedere al calităţii apei, să fie adus cât mai urgent la cunoştinţa Dispeceratului central (tel. 0236463294, program non-stop). În acest fel vom putea monitoriza sesizările și interveni în timp real cu echipele APA CANAL Galați pentru verificarea punctuală și eliminarea deficienţelor semnalate/constatate. Se vor efectua spălări ale rețelei prin hidranții din proximitate și se vor preleva probe de apă potabilă necesare verificării respectării condițiilor de potabilitate impuse de legislatia în vigoare”, transmit reprezentanții societății APA CANAL SA Galați.

Postări asemănătoare

S-a dat startul depunerii cererilor pentru obținerea tichetelor sociale de Paște

Reperul

Contract de finanțare pentru o investiție record de modernizare a drumurilor județene

Reperul

Două asocieri de firme, în cursa pentru studiul de fezabilitate al viitorului aeroport

Reperul
slot gacor https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/thai/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/demo/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/toto/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/scatter/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/maxwin/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/apk/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/thai/ slot gacor situs toto bento4d slot gacor situs toto slot gacor rtp live https://puskesmaskemangkon.purbalinggakab.go.id/-/gacor/ situs toto slot gacor situs toto situs toto https://faculdadediplomata.edu.br/-/ https://www.pilgrimagetour.in/-/