Reperul
Economic Eveniment

Programul Orizont Europa a fost prezentat la Galați

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, alături de Comisia Europeană și Parlamentul European, a organizat luni, în sala Teatrului Dramatic, Conferința „ORIZONT EUROPA – Oportunități de finanțare pentru cercetătorii și întreprinderile românești”, la care au participat cercetători din Galați și universități partenere, reprezentanți ai institutelor de cercetare, oameni de afaceri locali și regionali, oficialități, parlamentari și membri ai guvernului României. În deschiderea Conferinței, după cuvântul de bun venit adresat de Rectorul Puiu Lucian Georgescu, au vorbit: Europarlamentarul Dan Nica, Raportor pentru Programul Horizon Europe și Marya Gabriel, Comisar European pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret.

„UDJG se află în plin proces de identificare și propunere de proiecte cu diferite surse de finanțare.  Bineînțeles că Programul Horizon Europe este ținta noastră, deși pătrunderea în sistem este destul de greoaie. La Universitate avem aproape 2 milioane de euro atrase prin proiectul cadru Orizont Europa, ceea ce reprezintă un început foarte bun pentru instituția de învățământ superior. Apreciem, cu această ocazie, faptul că s-a creat sistemul widenning, care facilitează accesul universităților din 13 țări aflate în centrul și estul Europei, printre care și România, la aceste programe cu exigențe profesionale și științifice foarte înalte”, a declarat în deschidere, prof. univ. dr. ing. Lucian Puiu Georgescu, Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

„Cercetarea este la fel de importantă la Galați, la 10 km de granița cu Ucraina, în estul-estului Uniunii Europene, așa cum este și la Bruxelles. Proiectul reprezintă un mare pas înainte pentru cele 13 țări cu posibilități mai mici de a face cercetare de top: în momentul în care te asociezi cu cei mai buni, nu poate fi decât în beneficiul tău! Este prima vizită a comisarului Marya Gabriel în România, sunt mândru că ne-a ales pe noi, că a ales să stea de vorbă cu crema cercetării la Galați, este un semnal important pentru  România”, a precizat europarlamentarul Dan Nica.

„E o onoare să fiu astăzi, aici, pentru că prin această Conferință trimitem un mesaj puternic: că putem construi o Europă unită cu ajutorul acestui limbaj universal: cercetarea de top. Programul își propune să dezvolte soluții pentru un nivel de trai mai sănătos, să acomodeze transformări digitale absolut necesare în sec. 21 și să lupte împotriva schimbărilor climatice, pentru binele nostru colectiv. E important să creștem contribuția la cercetare a acelor <<widening countries>>, iar faptul că s-a triplat bugetul destinat celor 13 țări, este meritul europarlamentarului gălățean, Dan Nica și a colegilor din Parlamentul European care l-au sprijinit”, a explicat Maryna Gabriel, Comisar European pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret.

În a doua parte a conferinței, au prezentat programul: Massimiliano Esposito, șeful Departamentului de Cercetare-Inovare din cadrul Comisiei Europene, Adrian Curaj, director al UEFISCDI România, Sebastian-Ioan Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizăriin și Florin Marian Spătaru, ministrul Economiei.

Orizont Europa este principalul program de finanțare al UE pentru cercetare și inovare și unul dintre cele mai mari programe de cercetare și inovare din lume, cu un buget de 95,5 miliarde EUR. Programul facilitează colaborarea și consolidează impactul cercetării și inovării asupra dezvoltării, sprijinirii și implementării politicilor UE, ținând cont de provocările globale, creează locuri de muncă, atrage talente din UE la toate nivelurile, stimulează creșterea economică, promovează competitivitatea industrială și optimizează impactul investițiilor în cadrul unui spațiu european de cercetare consolidat.

Postări asemănătoare

Elitele Moldovei, invitate să propună soluții pentru scoaterea regiunii din impasul socio-economic în care se zbate de trei decenii

Reperul

Cum poți afla online ce vechime în muncă ai acumulat

Reperul

Amenzile date pentru necompletarea formularului PLF vor fi anulate

Reperul