Reperul
Economic

Proiect, la votul decisiv. La vânzarea imobilelor, impozitul se va calcula la nivelul valorii de piață

În cazul în care se vând case și terenuri pe o sumă mai mică decât valoarea minimă de piață, impozitul datorat statului se va calcula la nivelul valorii de piață, prevede un proiect adoptat luni de Senat.

Proiectul de lege a trecut de Senat în octombrie 2021 și acum așteaptă votul decisiv al Camerei Deputaților, acolo unde a fost propus recent pentru adoptare.

În esență, autoritățile vor să evite situațiile în care la stat ajunge un impozit mai mic decât ar trebui, atunci când părțile se pun de acord, la vânzarea unei case sau a unui teren, asupra unui preț mai mic decât cel al pieței.

„Impozitul (…) se calculează la valoarea declarată de părți în actul prin care se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele sale. În cazul în care valoarea declarată este inferioară valorii minime stabilite prin studiul de piață realizat de către camerele notarilor publici cu experți evaluatori autorizați în condițiile legii, impozitul se calculează la nivelul valorii stabilite prin studiul de piață”, scrie în proiect.

În momentul de față, Codul fiscal prevede că impozitul se calculează la valoarea declarată de părți indiferent dacă aceasta este sau nu sub nivelul pieței. Însă, tranzacțiile cu preț stabilit sub nivelul pieței trebuie raportate la Fisc de către notari, regulă care urmează, însă, să dispară odată cu implementarea măsurii prezentate mai sus.

Actul prevede că: „Impozitul (…) se calculează la valoarea declarată de părți în actul prin care se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele sale. În cazul în care valoarea declarată este inferioară valorii minime stabilite prin studiul de piață realizat de către camerele notarilor publici, notarul public notifică organelor fiscale respectiva tranzacție.”

„Calcularea impozitului la nivelul valorii stabilite prin studiul de piață creează o mai bună administrare a acestui tip de impozit de către organul fiscal, ducând și la eliminarea procedurilor birocratice instituite prin transmiterea de notificări în cazul tranzacțiilor a căror valoare declarată de părți este sub valoarea studiului de piață. De asemenea, crește și valoarea impozitelor din veniturile realizate din transferul dreptului de proprietate”, motivează parlamentarii.

Dacă valoarea agreată de părți este sub cea a pieței, onorariul notarului se stabilește deja prin raportare la valoarea minimă de piață, conform Ordinului Ministerului Justiției 46/2011.
„La transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, contribuabilii datorează un impozit care se calculează prin aplicarea cotei de 3% asupra venitului impozabil. Venitul impozabil se stabilește prin deducerea din valoarea tranzacției a sumei neimpozabile de 450.000 lei”, este prevederea exactă din Cod.
„Pentru transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moștenire nu se datorează impozitul (…), dacă succesiunea este dezbătută și finalizată în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii. În cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul prevăzut mai sus, moștenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale”, scrie în actul normativ.

Postări asemănătoare

RAR a lansat astăzi aplicația „ISTORIC VEHICUL”

Reperul

Scrumbia de Dunăre afumată, al cincilea produs românesc recunoscut și protejat în UE

Reperul

Bugetele pentru programele Rabla Clasic și Rabla Plus, SUPLIMENTATE

Reperul