Reperul
Eveniment

Proiect. Liberele pentru sărbătorile legale care pică în weekend se vor acorda în zilele următoare

Mai mulţi parlamentari PNL și PSD au propus, într-un proiect, ca “în cazul în care zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează se suprapun cu sâmbetele şi duminicile, liberele să se acorde în zilele care succedă celor de repaus săptămânal”,.
“Acordarea zilelor libere se face de către angajator. În situaţia în care zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează se suprapun peste zilele de repaus săptămânal, de regulă sâmbătă şi duminică, zilele libere se acordă în zilele care succedă celor de repaus săptămânal. Zilele de sărbătoare legală care se suprapun peste zilele de repaus săptămânal nu ar mai avea valoarea de zile nelucrătoare, deoarece zilele de repaus săptămânal sunt deja zile nelucrătoare per se”, mai scrie în expunerea de motive.

“Această reglementare va veni în ajutorul companiilor din sectorul privat, astfel acestea îşi vor putea gestiona din timp activităţile şi perioadele libere, pentru a se alătura angajaţilor din sectorul public. Armonizarea acestor sfere oferă şi posibilitatea programării activităţilor familiale în familiile în care părinţii lucrează în ambele sectoare economice (public şi privat), măsură apreciată nu doar de către angajatori şi angajaţi, dar şi de unităţile turistice. În egală măsură, prin posibilitatea de a se pregăti din timp pentru mini-vacanţele astfel stabilite, turiştii îşi pot planifica în avans aceste mini-vacanţe, iar agenţiile de turism se pot pregăti cu oferte dedicate familiilor şi altor categorii de turişti”, susţin parlamentarii.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului.

Postări asemănătoare

Simulare BAC 2022. Luni are loc proba scrisă la Limba și literatura română

Reperul

Gerul a omorât trei bărbaţi în judeţul Galaţi

Maria Vlad Romaniţă

Au ajuns la spital în noaptea de Revelion

Maria Vlad Romaniţă