Proiectul de ordin al Ministerului Afacerilor Interne- MAI prevede că drepturile de echipament în bani vor fi acordate ofițerilor și politiștilor, după data de 31 decembrie 2024, lunar, în cuantum de 1/12 din echivalentul valoric al cotei-părți anuale. În prezent, Ordinul MAI nr. 236/2009 stabilește că drepturile de echipament în bani se dau anual.
Regulile actuale privind drepturile de echipament se păstrează, respectiv acordarea sub formă:
– numai echipament;
-echipament pentru completarea uniformei şi diferenţa în bani;
-numai bani.
Noile articole de echipament vor fi reprezentate de pardesiu, jachetă, costum termic și fes, și vor fi oferite doar două tipuri de echipament atât pentru ofițeri, cât și pentru agenții de poliție, unul pentru serviciu și unul pentru ceremonie.
Totodată, studenții și elevii din instituțiile de învățământ care aparțin de MAI nu vor mai avea o uniformă de clasă, fiind stabilite doar două categorii de uniforme, respectiv de oraș și cea de instruire.