Reperul
Eveniment

PROIECT. Tezele de doctorat elaborate între anii 1990 și 2016, luate la verificat

Această propunere apare în contextul în care, în ultimii ani, au tot apărut bănuieli legate de plagierea tezelor de doctorat elaborate de o serie de persoane publice. Pentru a preveni și combate fenomenul de plagiat, potrivit proiectului de ordin de la Ministerul Educației, “[i]nstituțiile de învățământ superior care au eliberat diplome de doctor (…) în perioada ianuarie 1990 – iunie 2016, au obligația (…) să demareze activitatea de verificare a respectării eticii și deontologiei universitare în elaborarea tezelor de doctorat”.

Astfel, fiecare dintre aceste universități va trebui să elaboreze și să publice pe site-ul propriu, până la sfârșitul acestui an, o strategie proprie de prevenire și combatere a fenomenului de plagiat.

Pentru a face verificările asupra tezelor de doctorat, universitățile vor trebui să înființeze, în funcție de dimensiunea demersului și specificul fiecăreia, o structură administrativă distinctă, adică un serviciu sau birou, care va avea atribuții în digitizarea și verificarea tuturor tezelor de doctorat, dar și în formarea de formatori în etică și integritate.

După finalizarea verificărilor se va întocmi un raport detaliat cu privire la respectarea sau nerespectarea eticii, document care va fi transmis ulterior Ministerului Educației.

Supă cum stabilește proiectul, finanțarea verificărilor ce vor avea loc în următoarea perioadă, atunci când vine vorba despre universitățile de stat, va fi asigurată de Ministerul Educației.

Postări asemănătoare

O elevă a ajuns la școală cu un traumatism la picior după ce ar fi fost lovită pe Oțelarilor de o șoferiță care a fugit de la locul faptei

Maria Vlad Romaniţă

Șase persoane în carantină la Brăila

Reperul

Primul caz de gripă din Galați

Maria Vlad Romaniţă