Reperul
Eveniment

VIDEO Protest la Spitalul TBC

UPDATE Ministrul Sănătății, dr. Nelu Tătaru, a precizat astăzi, în cadrul vizitei pe care a făcut-o la Galați, că va face o anchetă pentru situația de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Galați. ”Acolo vom avea o anchetă și vom lua decizia săptămâna următoare. Nu aveau niciun drept, fiind spital de faza 2, să refuze vreun pacient. Vom avea o anchetă în desfășurare, vom avea și corpul de control, și vom avea și o decizie. Fiecare manager trebuie să înțeleagă că fiecare unitate spitalicească este plasată într-o anumită ordine, într-o pandemie cum este aceasta. Spitalul de Pneumoftiziologie este un spital de faza a 2 a, deci un spital care trebuie să primească patologie COVID chiar și mult, cazuri medii, severe și febrile. Spitalele de faza a doua voiau în principal  patologia care este de faza acută pulmonară și cred că toți au pregătirea necesară. Trebuie să ne așteptăm ca un pacient care vine să nu fie până în acest moment sănătos tun și deodată are doar patologia COVID și trebuie să meargă într-o anumită zonă. Noi ne-am pregătit și ca asistenți medicali și ca profesioniști, ca  medici  și mai tîrziu ca specialiști pentru medicină în sine. În tratarea unor pacienti COVID pozitiv, tot ce însemană parte medicală, că se cheamă cardiolog,  gastoenterolog, medicină internă sau dermatolog vor trata pacienți COVID cu simptomatologie ușoară, medie sau asimptomatici, rămânând ca să gestionăm celelalte specialități ATI, boli infecțioase sau urgențe pentru patologia critică, severă sau cei care sunt pe aparate. Suntem un corp medical, pregătiți pentru așa ceva, este o provocare și pentru noi. Dacă noi ca și corp medical dăm înapoi, ceilalți ce vor face”, a precizatdr. Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Mai multe cadre medicale de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Galați au protestat astăzi, după ce prefectul Județului Galați a dispus, la sfârșitul săptămânii trecite, demiterea managerului, dr. Monica Necula. Asistenții și medicii de la Spitalul TBC au ieșit în curtea unității spitalicești și au cerut ca managerul să nu fie schimbat din funcție. Mulți și-au făcut afișe prin care îi cer ministrului Sănătății, venit astăzi la Galați, ca dr. Monica Necula să rămână în continuare la conducerea spitalului.

Vom reveni cu amănunte.   

Postări asemănătoare

Un tânăr de 18 ani și opt minori au dat spargeri în serie la societăţi comerciale din Brăila

Reperul

Patru autovehicule implicate într-un accident produs în județul Brăila

Maria Vlad Romaniţă

Accident de tren la Berești

Maria Vlad Romaniţă
slot gacor https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/thai/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/demo/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/toto/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/scatter/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/maxwin/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/apk/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/thai/ slot gacor situs toto bento4d slot gacor situs toto slot gacor rtp live https://puskesmaskemangkon.purbalinggakab.go.id/-/gacor/ situs toto slot gacor situs toto situs toto https://faculdadediplomata.edu.br/-/ https://www.pilgrimagetour.in/-/
marketfather.org marketcerutu.org slot gacor situs toto situs togel situs toto prediksi hk
rimbatoto situs togel situs togel rimbatoto rimbatoto toto slot situs slot situs togel situs slot
slot gacor slot gacor bandar togel syair cambodia bandar togel rtp slot data macau situs toto slot gacor situs toto slot gacor slot gacor