* Centura de Aur – Nicolae Linca a ajuns anul acesta la cea de-a 43-a ediție *
Regalul pugilistic continuă la Patinoarul Galați. Astăzi a fost a doua zi a legendarei competiții pugilistice Centura de Aur – Nicolae Linca, ajunsă la a 43-a ediție. „Prima gală a celei de-a doua zile a Centurii de Aur 2018 a fost una în care au impresionat frații Luke și Pat Mc Cormack (Anglia), doi pugiliști de top, nume de referință în circuitul semiprofesioniștilor WSB, dar și ”greul” nostru Bogdan Bota. Mâine, aceștia, precum și Scott Forest, Peter Mc Grail, Kiril Afanasev, Serhi Horskov, dar și multiplii campioni români – Mirel Jitaru, Paul Arădoaie, Mihai Nistor -, vor lupta din greu pentru un loc în marea finală a competiției”, au anunțat organizatorii galei.
Ieri, în prima zi, a competiției, la Patinoarul Galați au avut loc 12 meciuri de box masculin, între care și două cu reprezentanți ai lotului României. „Dacă George Dumitrescu (categ. 60 kg) a fost nevoit să se recunoască învins în fața mult mai titratului Mickey Mc Donagh (Țara Galilor), Paul Andrei Arădoaie, campionul european U22 – 2017, a câștigat categoric întâlnirea cu reprezentantul Ungariei, Viktor Arpad, în limitele categoriei 81 kg”, au comunicat organizatorii.
Întreaga competiție este transmisă live și pe site-ul Federației Europene de Box, EUBC, care acordă o atenție deosebită acestui turneu, pentru a analiza revenirea Golden Belt în rândul turneelor de cel mai înalt nivel mondial, începând chiar de anul viitor.