Comisarii OPC Galați continuă să organizeze razii și să descopere neregulile, în special din unitățile de alimentație publică, deși nu mai pot circula cu mașinile pentru că au expirat polițele RCA.Chiar și în aceste condiții, comisarii au mers în control pe jos.
”Cu toate acestea, și în plus cu riscul că poate, în curând, vom rămâne și fără curent și gaz, avem preavizul de debransare, comisarii ANPC Galați s-au deplasat la un restaurant din zona centrală a municipiului Galați unde au descoperit deficiențe care puneau în pericol sănătatea consumatorilor. Pentru abaterile constatate a fost aplicată amendă de 30.000 lei și a fost oprită activitatea. Este totuși de apreciat atitudinea constructivă a patronului care a înțeles greșelile și si-a asumat remedierea acestora”, a precizat Sorin Susanu, comisar șef Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Galați.