Reperul
Economic Eveniment

Rețeta de asfalt inventată la Universitatea ”Dunărea de Jos” este căutată de firmele mari

Rețeta de asfalt care a fost inventată de specialiștii de la Universitatea ”Dunărea de Jos” a fost brevetată. Rectorul Universității ”Dunărea de Jos”, prof. univ. dr.ing. Lucian Puiu Georgescu, a declarat la Reperul TV că brevetul a apărut pe site-ul oficial al Comisiei Europene, iar o importantă firmă de construcții vrea să bage în producție soluția propusă de cercetătorii gălățeni.   

”Dacă aveam brevetul acesta în America, eram în producție de doi ani. Noi încercăm acum să ne facem cunoscuți. (…) Toate mișcările sunt făcute de Universitate cu o firmă privată – Tancrad – o forță. Tot ce am făcut până acum a fost pe bucăți mici sau pe eșantioane de laborator. Va trebui să ieșim pe stradă, dar este foarte complicat să convingem să luăm o bucată de 15, 20 de metri. Sunt senzori de zeci de mii de euro, dacă îi las pe stradă s-ar putea să dispară.  Eu am propus să facem în campus pentru că este un control total și putem să punem acolo senzorii. Punem și niște mașini să treacă, chiar și mașini grele și determinăm tot ce se poate: modificări vară-iarnă. Pentru România, asta este cea mai mare problemă pentru că se folosesc rețete asfaltice vechi, neadaptate la diferențele de temperatură”, a declarat la Reperul TV prof.univ.dr. ing. Lucian Puiu Georgescu, rectorul Universității ”Dunărea de Jos” Galați.

Universitatea ”Dunărea de Jos” Galați așteaptă brevetele și pentru alte invenții realizate în laboratoarele importantei instituții de învățământ.

Postări asemănătoare

Elevii ar putea primi burse majorate, din ianuarie 2022

Reperul

Facturarea electronică va fi obligatorie de la 1 ianuarie 2024 pentru toate tranzacțiile

Reperul

LIBERTY Galați a desemnat, în premieră, o femeie la conducerea Combinatului Siderurgic

Reperul