Reperul
Eveniment Galati

Reținut după ce a spart o dubă și a furat 12.000 lei

Fapta a fost comisă de un tânăr de 35 de ani, acum două luni, însă cel vinovat a fost prins abia acum de oamenii legii. Polițiștii Biroului Investigații Criminale Galați sunt cei care se ocupă de caz. ”În urma investigațiilor a reieșit că, în data de 04.07.2019, folosind chei potrivite, acesta ar fi deschis o autoutilitară aflată în parcarea unui supermarket, din municipiul Galați, de unde ar fi sustras suma de 12 000 de lei. Bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru audieri și ulterior, a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a precizat cms. șef Gabriela Costin, purt. de cuv.IPJ Galați. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanei reținute.

Postări asemănătoare

Secția mobilă ATI nu este încă funcțională

Maria Vlad Romaniţă

(VIDEO) Jandarmii coordonează asigurarea ordinii publice în zona de carantină de la Ivești

Maria Vlad Romaniţă

Un mort și un rănit după un impact aproape de Vama Giurgiulești

Maria Vlad Romaniţă