Reperul
Eveniment Galati

Reținut pentru trafic de persoane

Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galați și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați au efectuat 3 percheziții domiciliare, în județele Galați și Ilfov, la locațiile folosite de un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de trafic de persoane.

”Din cercetări a reieșit că, în perioada 2013 – 2021, un bărbat, în vârstă de 31 ani, din municipiul Galați, folosind metoda „Loverboy”, ar fi recrutat 4 tinere, toate cu domiciliul în municipiul Galați, iar, prin inducerea şi menţinerea în eroare a acestora cu privire la sinceritatea sentimentelor pe care le avea faţă de ele, le-ar fi  convins să-l însoţească în străinătate (Austria, Anglia, Elveția și Germania). Odată ajunși în locațiile din țările mai sus menționate, prin recurgerea la acte de constrângere morală sau/şi fizică, le-ar fi determinat să practice prostituţia şi să-i remită integral sumele de bani obţinute într-o astfel de modalitate, estimate la peste 220.000 de euro.

În urma punerii în aplicare a trei mandate de percheziție domiciliară în județele Galați și Ilfov, la data de 13 august 2022, au fost descoperite și ridicate mai multe documente și înscrisuri, 14.950 de euro, 12.300 de franci elvețieni și 5.000 de lei, care au fost indisponibilizate, precum și un telefon mobil. În cursul aceleiași zile, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul  Teritorial Galați au dispus reținerea pentru 24 de ore a acestui bărbat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată.

La data de 14 august 2022, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a celui în cauză, pentru 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Acțiunea a fost realizată împreună cu polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei București și Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați”, se arată într-un comunicat de presă al I.P.J. Galați.

Postări asemănătoare

IPJ Galaţi face angajări. Poliţia caută referenţi

Maria Vlad Romaniţă

Au fost publicate primele rezultate ale examenului de titularizare

Canicula crește numărul apelurilor la 112

Maria Vlad Romaniţă
slot gacor https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/thai/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/demo/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/toto/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/scatter/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/maxwin/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/apk/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/thai/ slot gacor situs toto bento4d slot gacor situs toto slot gacor rtp live https://puskesmaskemangkon.purbalinggakab.go.id/-/gacor/ situs toto slot gacor situs toto situs toto https://faculdadediplomata.edu.br/-/ https://www.pilgrimagetour.in/-/