Reperul
Eveniment Galati

Revoltă la Ivești după ce autoritățile au decis prelungirea carantinei

Zeci de oameni din cartierul din Ivești unde s-a prelungit carantina s-au revoltat din cauza măsurilor luate de autorități de a prelungi perioada de restricții cu încă două săptămâni. A fost necesară suplimentarea forțelor de ordine, iar spiritele s-au calmat abia după negocierea dintre prefect și reprezentanții comunității. Principala supărare a oamenilor care stau în zona carantinată este că li s-au terminat resursele și că nu mai au din ce trăi.

”Eu am o dubiță și așa îmi câștig existența. De două săptămâni stau în casă și nu produc nimic, nu mai am resurse, nu mai rezistăm încă două săptămâni așa. Și nu sunt singurul“, spunea unul dintre localnicii carantinați.

”Lucrurile au funcționat 14 zile destul de bine, așa vor funcționa și de acum încolo, în perioada următoare. Am fost nevoiți să solicităm Comitetului Național pentru  Situații de Urgență prelungirea perioadei de carantină, dat fiind faptul că am avut rata de infectare la momentul solicitării de 8 la mia de locuitori. Acum, în 24 de ore, avem patru noi infectări, în total există 65 de persoane bolnave, majoritatea din cartierul carantinat”, a spus Eugen Hristache, prefectul județului Galați.

Carantina se va ridica abia după ce indicele de infectare va coborî sub 3 la mia de locuitori.

Postări asemănătoare

Suspiciune de pestă porcină la o fermă de lângă municipiul Galați

Maria Vlad Romaniţă

Restricții de trafic pe străzile din Galați

Reperul

UPDATE: Tânărul fără permis care a furat o maşină şi a lovit o alta pe Faleză, lăsat sub control judiciar

Maria Vlad Romaniţă