Reperul
Eveniment

Rezultate finale BAC 2018: Rata de promovare a crescut cu 2,4% în județul Galați

* Cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat începe marți cu înscrierea candidaților *

Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2018, au fost afişate luni, 9 iulie, în toate Centrele de Examen. La Galați, rata de promovare a crescut, dar nu a mai apărut nicio altă notă de 10,00. Rata de promovare este acum de 76,92%, cu 2,4 procente mai mare decât cea iniţială. În urma soluționării contestaţiilor, 76 de elevi au fost declaraţi promovaţi peste numărul de 2.355 promovați iniţial. La nivelul judeţului Galaţi au fost înregistrate 1.273 de contestaţii, distribuite şi soluţionate pe probe de examen.

Cea de-a doua sesiune a bacalaureatului, sesiunea august-septembrie 2018, se va desfăşura după următorul calendar:

* 10-13 iulie – înscrierea candidaţilor

* 27 iulie – înscrierea candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe

* 20 august – proba Ea) – limba şi literatura română – probă scrisă

* 21 august – proba Eb) limba și literatura maternă – probă scrisă

* 22 august – proba Ec) – proba obligatorie a profilului – probă scrisă

* 23 august – proba Ed) – proba la alegere a profilului şi specializării – probă scrisă

* 24, 27 august – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

* 28 august – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

* 29 – 30 august – evaluarea competenţelor digitale – proba D

* 30 – 31 august – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C.

Afişarea rezultatelor iniţiale va avea loc pe 1 septembrie 2018, până la ora 12:00. Depunerea contestaţiilor se va face în aceeaşi zi, între orele 12:00 şi 16:00. Rezultatele finale vor fi afișate pe 6 septembrie 2018.

Postări asemănătoare

Organizația PSD Galați îl susține pe Ciolacu la șefia partidului

Maria Vlad Romaniţă

Nou focar de Covid la Spitalul de Urgență

Maria Vlad Romaniţă

Preluare oficială | Sanjeev Gupta în vizită pe platforma siderurgică din Galați

Reperul