Românii au fost mai puțin interesați de achiziția locuințelor în luna ianuarie, potrivit datelor publice ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), scăderea pieței fiind explicată de experți prin incertitudinea din zona politică.
Pe piața imobiliară din România au avut loc peste 8.400 de tranzacții în luna ianuarie, în scădere cu 17% comparativ cu ianuarie 2024. În București, numărul de tranzacții a scăzut cu aproape 18%.
În prima lună a acestui an, au fost înregistrate peste 8.400 de tranzacții imobiliare cu locuințe, în scădere cu 17% raportat la luna ianuarie 2024. Ca de obicei, aproximativ 30% dintre tranzacții au fost înregistrate în București, care a avut o evoluție foarte apropiată de media națională, cu circa 2.500 de tranzacții și o scădere cu aproape 18%.
Surpriza lunii a venit însă din partea județului Suceava, care cu cele peste 400 de tranzacții cu locuințe încheiate la notar a ocupat poziția a patra la nivel național, cu o creștere cu aproape 38% raportat la ianuarie 2024. Județul din Moldova a depășit astfel inclusiv județul Cluj, care a înregistrat o scădere cu aproape 16%, la puțin peste 400 de tranzacții.
Între timp, județele Timiș, Brașov și Iași au înregistrat scăderi mai mari decât media națională, cu 43%, 31% și, respectiv, 59%. Astfel, Constanța și Suceava sunt singurele județe din top 10 care au înregistrat creșteri ale numărului de tranzacții cu locuințe.