Reperul
Eveniment Galati

S-a dus să își schimbe actele deși trebuia să fie în închisoare

Este isprava unui bărbat în vârstă de 37 de ani, care de pe 16 octombrie 2019 ar fi trebuit să fie în închisoare. ,,Secția 5 Poliție Galați a fost sesizată telefonic despre faptul că la ghișeul nr. 4 al S.P.C.L.E.P. Galați s-a prezentat un bărbat pe numele căruia este emis mandat de executare a pedepsei privativă de libertate. În baza celor sesizate  la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției, ocazie cu care au identificat această persoană în vârstă de 37 ani, domiciliată în Galați, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date a rezultat faptul că persoana în cauză este urmărită în baza ordinului de I.P.J. Galați față de acesta fiind emis Mandatul de executare a pedepsei nr. 674/2019 din data de 16.10.2019 pentru executarea unei pedepse de 6 luni închisoare”, se arată într-un comunicat de presă, transmis de IPJ Galați. Persoana depistată a fost condusă la sediul Sectiei 5 Poliție și ulterior predată polițiștilor din cadrul I.P.J. Galați – Serviciul Investigații Criminale – Biroul Urmăriți în vederea introducerii în Penitenciarul Galați.

Postări asemănătoare

Brăilean dat dispărut, căutat de polițiști

Reperul

IPJ Brăila a rămas fără inspector șef

Reperul

GALAȚI, GAZDA CAMPIONATULUI NAȚIONAL DE TENIS PENTRU SENIORI ȘI SUPERSENIORI +35

Sorin Rugină