Am urmărit scandalul de la Muzeul de Istorie „Paul Paltanea”, sala Lapidarium. Pe scurt, trebuia sa fie un eveniment festiv prin care primarii orașelor Galați si Cahul urmau să semneze un protocol de cooperare. La ora stabilită, în sală și-au făcut apariția o seamă de invitați, care mai de care mai bine poziționați în lumea politică și în administrația publică locală. La un moment dat, Marian Scripnic, un angajat al muzeului, a ieșit în față și a reclamat faptul că directorul Muzeului de Istorie, Cristian Căldăraru, cel care făcea oficiile de maestru de ceremonii, nu are ce căuta la eveniment. Motivul? Are un dosar de turnător la fosta Securitate, având nume de cod „Călugărul”. Din acel moment, tot ceea ce ar fi trebuit să însemne un eveniment festiv s-a transformat într-o ceartă cu țipete, acuzații și încercări eșuate de a se tempera spiritele încinse.
Am vorbit cu o parte dintre cei care au fost prezenți acolo și, în marea lor majoritate, îl găseau vinovat pe tânărul restaurator. „Nu se face așa ceva într-un moment atât de important”, „cred că avea niște interese”, „a transformat cu bună știință un eveniment într-un circ”, au fost doar câteva dintre impresiile culese azi.
Nimeni nu s-a gândit să-l întrebe, în acel moment, pe directorul Căldăraru dacă acuzațiile lui Scripnic sunt reale. Dacă cineva cu o minte limpede ar fi făcut acest lucru, s-ar fi aflat ceea ce Căldăraru a declarat după eveniment, anume că are un dosar de turnător la Securitate. Spun turnător, nu colaborator, deoarece pe legislația existentă, pentru a fi colaborator trebuie să fie îndeplinite, în același timp, două condiții: să fi denunțat activități anticomuniste și să fi încălcat drepturile omului prin a activitatea sa. Nu știm dacă în urma procesului pe care-l are, directorul de la Muzeul de Istorie va fi găsit colaborator al Securității, dar faptul ca a semnat o înțelegere, că a primit un nume de cod și că a semnat note informative îl poziționează drept turnător.
În aceste condiții, nu ar fi fost decent ca domnul Căldăraru Cristian să nu stea în prim planul unui eveniment desfășurat în anul centenar? Nu ar fi dat domnia sa dovadă de mare prețuire a întâlnirii dacă, atunci când a început să fie contestat, ar fi părăsit sala, lăsându-l pe altul să fie maestru de ceremonii? Nu s-ar fi gestionat eficient criza creată dacă una dintre oficialitățile prezente – primar, prefect sau viceprimar – i-ar fi transmis domnului director Căldăraru și, în același timp, turnătorului ”Călugărul” să facă un pas în spate, ținând cont că planează asupra sa o acuzație care ar putea umbri solemnitatea evenimentului? Mergând mai departe, nu ar fi fost și mai decent ca, la aproape 29 de ani de la Revoluție, PSD să înceteze să mai defileze cu toți turnătorii, colaboratorii și angajații Securității prin tot soiul de funcții plătite din bani publici?
Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Iar ceea ce sperie și mai mult este complicitatea tăcută sau manifestă a celor din jur. Cu adevărat dureros este că toți și-ar fi dorit ca Scripnic să tacă. Unii l-au tras de mână, au încercat să-l ia cu binișorul ori chiar au țipat la el. Să tacă! Să nu le mai arate în față impostura personajelor și ipocrizia momentului. Să tacă! În filmări se vede și un paznic care încearcă fără succes să-l ia, discret, pe sus. Să tacă! Să nu le mai pună în față oglinda. Să tacă odată!!! Aproape nimeni în afară de Scripnic nu era deranjat că urma să vorbească despre idealul unirii și despre iubire de neam tocmai un turnător la Securitate! Faptul că mulți dintre cei prezenți l-au găsit vinovat pe angajatul muzeului pentru, vezi Doamne, tulburarea liniștii, adică tocmai pe cel care a pus degetul pe rană, este mai trist și mai dureros decât toată impostura, turnătoria securistoidă și victimizarea lui Căldăraru care, cu o privire care exprima poziția sa de înger pe nedrept acuzat că a jucat pentru necuratu’, a făcut ceea ce știa mai bine: a continuat rolul său de maestru de ceremonii. Trist! Și știți de ce e trist? Fiindcă am ajuns să credem că e de preferat liniștea nedreaptă în locul unei drepte revolte. Astăzi le-nchidem gura celor care au curajul să ne spună adevărul în față, mâine am putea privi senini cum sunt uciși cu pietre. În sala Lapidarium.
