Reperul
Eveniment

Săptămâna ”Şcoala Altfel” va fi dedicată în principal prevenirii violenţei în şcoli şi adicţiilor

În acest an școlar 2023-2024, programul „Săptămâna Şcoala Altfel” va fi dedicat prevenirii violenţei în şcoli şi a adicţiilor, anunță ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

„Ne-am propus ca, în acest an şcolar, ‘Şcoala Altfel’ să fie dedicată tematicii de prevenire a violenţei şcolii şi de prevenire a adicţiilor. (…) Din punct de vedere al sistemului educaţional, trebuie să creştem nivelul de informare cu privire la riscurile adicţiilor de tot felul.

De aceea, împreună cu Ministerul Sănătăţii, ne propunem să intensificăm cursurile şi campaniile de prevenire şi de informare, să creştem numărul de elevi care beneficiază de opţionalul naţional ‘Educaţie pentru sănătate’, disponibil elevilor din clasa I până la clasa a XII-a şi să discutăm pentru noul cadru curricular ce va fi pus în practică din anul şcolar 2025 – 2026. (…)

Se pot face elemente de prevenţie la biologie, la chimie, la dirigenţie. Avem nevoie de o abordare integrată şi, mai ales, avem nevoie de specialişti, de oameni care să poată preda, care să poată transmite elevilor cunoştinţele necesare”, a mai afirmat Deca.

Postări asemănătoare

(VIDEO) Cadrele didactice, din nou în stradă

Maria Vlad Romaniţă

VIDEO Protest la Spitalul TBC

Reperul

Mai multe centre medicale de permanență în țară

Reperul
slot gacor https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/thai/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/demo/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/toto/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/scatter/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/maxwin/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/apk/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/thai/ slot gacor situs toto bento4d slot gacor situs toto slot gacor rtp live https://puskesmaskemangkon.purbalinggakab.go.id/-/gacor/ situs toto slot gacor situs toto situs toto https://faculdadediplomata.edu.br/-/ https://www.pilgrimagetour.in/-/