Reperul
Braila Eveniment

Scandal cu armă albă, la Brăila

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, aflat în stare de ebrietate, a fost surprins de către un echipaj din cadrul Poliției Locale Brăila în timp ce amenința cu un cuțit un alt bărbat, cel din urmă aflat lângă autoturismul proprietate personală. Din primele cercetări se pare că cei doi se cunoșteau, între aceștia existând o stare conflictuală anterioară. Agresorul a fost imobilizat și deposedat de cuțit de către polițiștii locali, acesta fiind, mai apoi, condus la sediul Poliției Locale Brăila în vederea stabilirii identității.

Ulterior, bărbatul a fost predat unui echipaj din cadrul IPJ Brăila, pentru continuarea cercetărilor. Agresorul a fost sancționat contravențional atât pentru tulburarea liniștii publice, cât și pentru consum de alcool în locuri neamenajate în acest sens, cu suma totală de 1.200 lei.

Postări asemănătoare

Tragedie la Pechea. Tânăr mort intoxicat cu monoxid de carbon

Maria Vlad Romaniţă

Judecătoarea din Brăila care a fost foarte indulgentă cu un violator a fost suspendată din funcție 6 luni

Reperul

S-a reluat activitatea la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Galați

Maria Vlad Romaniţă