Reperul
Eveniment Galati

Scandal pe locul de parcare

O tânără din Tecuci susține că a fost lovită intenționat cu mașina de către un individ pentru că a fost prima care a ocupat un loc de parcare. Incidentul a avut loc la Tecuci, iar polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut întâmplarea.

Polițiștii au demarat imediat cercetările, stabilind că, femeia ar fi coborât din autoturismul său, care se afla în parcare, și, observând un alt loc de parcare liber s-ar fi așezat în dreptul acestuia, cu intenția de a-l reține pentru autoturismul cu care circula tatăl său și care fusese, momentan, blocat în trafic, într-o coloană de autovehicule. În acest timp, un bărbat, de 51 de ani, aflat la volanul altui autoturism, ar fi intenționat să parcheze în acel loc și, în urma refuzului femeii de a se da la o parte, ar fi lovit-o pe aceasta, cu autovehiculul, de două ori. Întrucât, la sediul poliției, femeia a acuzat o stare de rău, a fost solicitată ambulanța care a transportat-o la spital. Conducătorul autoturismului implicat în incident a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, informează I.P.J. Galați.

Postări asemănătoare

Încetează carantina la Ivești

Maria Vlad Romaniţă

Centre de asistență socială, în carantină

Maria Vlad Romaniţă

VIDEO Un suspect de coronavirus a fugit din spital

Maria Vlad Romaniţă